Bine ai venit la noi acasă!
Suntem o cramă ce poate realiza maxim 11.000 de litri anual. E mult, e puțin – noi nu știm! Marile "combinate" de fabricat vin au linii de îmbuteliere care produc 11.000 de litri doar într-o singură oră! Ceea ce știm noi precis este că în fiecare dintre sticlele noastre vei găsi o bucățică de suflet. De la străbunicul meu Trifon și bunicul meu Ioan, până la tatăl meu, Oliviu, actualul vinificator, toți am fost înfrățiți cu vița de vie. Apoi am venit eu, Cătălin, absolventul de științe economice, care am completat lanțul, pentru ca în 2013 să și oficializăm toată activitatea. Cu o picătură din profesorul de design Laura, soția mea, care ne "imaginează", cu două picături de răbdare administrativă de la mama mea, Stela, și sora mea, Daria, am umplut câteva sticle de licoare. Vinurile măiestrite de tata le găsești mai jos. Le poți comanda printr-un email la acasa@petru.ro și le vei primi în cele mai bune condiții prin curier. Sau le poți achiziționa direct de la cramă, dacă ne vizitezi la casa părintească din Târnăveni, (jud. Mureș), strada George Coșbuc 36.
E de ajuns să dai un telefon în prealabil: +40 722 26 44 11 și vei fi întâmpinat cu bucurie.
Mai multe fotografii găsești pe FaceBook sau Twitter.
Îți mulțumim că ne vizitezi!
Cătălin Petru, decembrie 2015
2014 Pinot Gris – alb, sec, 2500 litri realizați, denumire de origine controlată Târnave
2014 Kerner – alb, sec, 2650 litri realizați, denumire de origine controlată Târnave
2014 Trifon – alb, sec, cupaj Riesling Italian + Fetească Regală, 2750 litri realizați, denumire de origine controlată Lechința
2014 Fetească Regală – alb, sec, 2500 litri realizați, denumire de origine controlată Târnave
Pinot-urile de mai jos, mai pot fi găsite doar la Restaurant Boierul în Cluj Napoca
2013 Pinot Noir vinificat în alb – sec, 9672 sticle produse, denumire de origine controlată Târnave
2013 Pinot Noir – rose, demisec, 1802 sticle produse, denumire de origine controlată Târnave
Vinurile de mai jos, ne pare rău 🙁 , nu mai există pe stoc niciunde
2013 Trifon – alb, demisec, cupaj Riesling Italian + Fetească Regală, 1131 sticle produse, denumire de origine controlată Lechința
2013 Kerner – alb, sec, 467 sticle produse, denumire de origine controlată Târnave